Ziua Sindromului Down, sărbătorită la Sibiu

Ziua Sindromului Down a fost sărbătorită, joi, 21 martie, 2024 la Sibiu printr-o paradă de costume. Parada a pornit din Parcul Astra și a continuat pe bulevardul N. Bălcescu, Piața Mare și Parcul Tineretului. Pentru a organiza acest eveniment Asociația „Împreună pentru Ștefan” a fost susținută de mai multe organizații non-guvernamentale, precum Interact, Rotaract, Clubul Rotary și Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu, Hotel Împăratul Romanilor și patiseriile Scufița Roșie .

În România, această zi a fost celebrată începând din 2006 cu scopul de a informa și de a atrage atenția societății și autorităților asupra acestui sindrom, pentru dezvoltarea toleranţei şi deschiderii faţă de incluziunea socială a persoanelor cu sindrom Down.

Costumați în zâne, cavaleri, căpșuni și albinuțe, copiii alături de părinți și de voluntari au defilat pe Bulevardul Nicolae Bălcescu unde au primit donuts din partea reprezentanților Patiseriei Scufița Roșie și Împăratul Romanilor l-a oferit participanților cafea  și  copilașilor suc.

În Piața Mare a Sibiului cei mici diagnosticați cu acest sindrom și-au prezentat costumele eliberand în aer baloane în culorile specifice  sindromului down galben și albastru.

Punctul final al paradei a fost unul plin de adrenalină pentru cei mai curajoși dintre participanți. Zece motocicliști i-au așteptat cu motoarele ambalate în Parcul Tineretului pe cei mai îndrăzneți pentru ai îi plimba pe două roți.

Sindromul Down este o boală genetică cromozomială ce afectează aproximativ unul din o mie de copii. Gradul de dizabilitate diferă de la o persoană la alta şi este greu de apreciat în momentul naşterii, cum va evolua manifestarea acestei boli în viitor. Persoanele cu sindrom Down au trăsături fizice și caracteristici distincte şi, deşi sindromul Down este permanent, majoritatea celor afectaţi, beneficiind de o îngrijire adecvată, pot duce o viaţă normală şi activă.

“Le mulțumim în mod deosebit doamnei  director Crișan Alexandra de la Scufița Roșie  Sibiu -Deva și domnului  director Ștefan Rezeanu de la Hotel Împăratul Romanilor.  De asemenea, părintelui Adrian Roman, consilierul Social al Arhiepiscopiei Sibiului. Datorită lor, copiii s-au bucurat de mici bunătăți”, au transims organizatorii.

You may also like...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *